Dacă ar fi să aleg un cuvânt cu care să încep să mă prezint, aș alege cuvântul armonie, ca fiind un obiectiv perpetuu al felului în care înțeleg să exist.
Sunt Cătălina Pantilimon, născută și trăită ”prima mea viață” în Piatra Neamț, unde am devenit mai întâi ”fiică”, ”soră”, ”șefă”, apoi ”soție” și ”mamă” pentru trei băieți extraordinari. Și, din această perspectivă, pot spune că o cheie mare a armoniei este cultivarea concomitentă a tuturor rolurilor pe care le îndeplinim și păstrarea unui echilibru între planurile ce compun o viață de om – sănătate, familie, învățare, muncă, hobby-uri, spiritualitate și orice alt capitol care îți trece ție acum prin minte.
Se spune că „viața ne trăiește și nu noi o trăim pe ea”. Întocmai, pe mine firul vieții m-a ”relocat” cu fermitate, în plină pandemie, în București, reconfigurându-mi întreaga existență – reset pe care eu îl identific cu o ”a doua viață” a mea, una nebănuită și axată pe consistența propriului meu fel de a fi.
Venirea la București a așternut în împlinire menirea mea de a contribui cu toată cunoașterea acumulată prin încercare și eroare în peste 20 de ani de antreprenoriat românesc plin de provocări – amenințări și oportunități deopotrivă. Identificând și implementând cot la cot cu liderii/managerii și echipele lor măsurile particular menite să protejeze datele personale, consolidez mediile de prelucrare ale operatorilor de date cu caracter personal ca fiecare să devină fortăreață.
În călătoria mea personală de până acum am înțeles cât este de importantă congruența cu propriile noastre valori, în toate aspectele vieții. La un moment dat, am început să aleg, nu doar să culeg. Să aleg ce mi se potrivește, ce mă motivează și ce mă împlinește. Pentru că am hotărât cine sunt și cine vreau să devin. Caut să mă înconjor de oameni care înțeleg să se bucure de lucrurile mărunte, precum o rază de soare, un fir de iarbă, un susur de apă, un dans sau acordurile unei melodii care-ți aduce sărbătoare-n „cuget și-n simțiri”, vorba poetului.
Funcționez pe principiul reciprocității (elaborat numit win-win sau popular exprimat în proverbul „ce ție nu-i place, altuia nu-i face”) și cred că empatia rațională este importantă, mai ales în aceste vremuri în care evoluția tehnologică fără precedent provoacă tot mai mult umanitatea. Domeniul în care lucrez îmi dă sens și bucurie, mai ales când văd efectele pe care le generez la operatorii de date – claritate, responsabilitate, predictibilitate, armonie în activitățile ce compun procesele de lucru.
Vreau să închei această tentativă de autoportret prin a mulțumi, fără nevoia de a rosti nume, oamenilor care mi-au oferit direcție, inspirație, imbold, încredere și, nu în ultimul rând, iubirea lor. Voi sunteți dovada că oamenii merită să fie învățați, ghidați și împuterniciți cu cunoaștere să își protejeze intimitatea ca pe templul lor cel mai de preț.
Viața este frumoasă. Protejează-ți intimitatea, ca să te poți bucura plenar de ea